Marea teroare (1936-1938)

in continuarea luptei pentru aplicarea planului cincinal si a colectivizarii agriculturii, Stalin a ordonat ceea ce este cunoscut sub numele de Marea Teroare, indreptata in principal chiar impotriva membrilor si a conducatorilor partidului comunist. in aceasta "epurare" gigantica si-au pierdut viata circa 1,4 milioane de persoane, multi dintre acestia fiind oficiali ai partidului. Printre cei ucisi au fost si multi dintre liderii cei mai proeminenti ai bolsevicilor, vechii tovarasi de lupta ai lui Lenin si Stalin (Buharin, Kamenev, Zinoviev etc.). Unii dintre acestia au fost judecati in procese publice, adevarate spectacole regizate de apropiatii lui Stalin pentru a ilustra nenumaratele tradari si pacate de care se faceau vinovati cei destinati condamnarii. Stalin a extins apoi epurarea si asupra armatei, ordonand executarea multora dintre ofiterii Armatei Rosii, si asta chiar in ajunul declansarii celui de-al doilea razboi mondial. in timpul conflagratiei mondiale, acest tip de terorism de stat a fost suspendat, insa niciodata abandonat in totalitate. Teroarea era inerenta totalitarismului de tip comunist: de vreme ce stiinta marxist-leninista stabilea exact linia justa de actiune si metodele adecvate atingerii telului final, atunci orice eroare presupunea un act de tradare ce trebuia pedepsit. Mai mult decat atat, adevaratii credinciosi aveau o datorie de onoare in a detecta erezia altora.

Regimul totalitar stalinist a facut un efort extraordinar pentru a institui un control asupra oricarei activitati din orice moment al vietilor tuturor oamenilor. Comunistii sovietici controlau mass-media, decizand, prin intermediul unei cenzuri stricte, ce trebuia sa vada sau sa auda populatia. Nu au tolerat sindicatele independente, ca, de altfel, nici un fel de organisme independente ale avocatilor, medicilor, universitarilor sau tinerilor. Se considera ca doar membrii de partid sau persoanele agreate de catre partid se puteau bucura de pozitii de conducere in activitati neguvernamentale sau in asociatii de orice fel.

Controlul totalitar stalinist nu insemna intotdeauna absenta criticii. Comunistii decisesera ca, in anumite limite, critica poate fi utila. Membrilor de partid Ii se permitea sa sesizeze organele competente in privinta dovezilor de ineficienta sau coruptie. Era, in realitate, o incurajare fatisa a delatiunii generalizate. De aici si pana Ia suspiciunea generalizata nu a fost decat un pas. Nimeni nu putea avea incredere in nimeni, nici macar in rudele apropiate. Spaima tuturor, de Ia atotputernicul secretar general al partidului si pana Ia cel din urma taran sovietic, reprezenta o caracteristica esentiala a "omului nou“ construit de catre regim. Oamenii erau inspaimantati nu pentru ca s-ar fi opus comunistilor, ci pentru ca puteau sa devina oricand victime ale politiei politice. Li se respingea chiar si dreptul Ia tacere; toata lumea era obligata sa se alature Ia sustinerea regimului. Nu era acceptata nici macar devierea de natura lingvistica, cei care nu foloseau "limba de lemn", impusa de elita bolsevica, fiind potentiali "dusmani ai poporului". Gandirea independenta era un pacat capital, pasibil de o pedeapsa pe masura.